Furculița este un tacîm care nu poate lipsi de pe nici o
masă. Un lucru atît de mărunt, dar care
oferă o comoditate extraordinară. Astăzi, în funcție de meniu, un set standard
de tacîmuri poate conține cinci furculițe: furculița pentru carne, pentru
pește, pentru salată, furculița pentru desert și cea pentru fructe de mare.
Problema cu care se confruntă oamenii secolului XXI este să folosească
furculița corectă pentru un anume fel de mîncare, și pe ce parte a farfuriei
trebuie să o țină. (pe ce loc trebuie să stea) Însă nu pentru asta au fost ele
inventate, ci pentru a ușura și de a da un plus de eleganță mîncatului.
Paradoxal sau nu, furculița a fost inventată de chinezi
acum 6000 de ani, cei care au și abandonat-o ulterior în favoarea bețișoarelor.
Inițial, furculița avea două despărțituri. Aceasta ajuta la prepararea mîncării
și la tăierea cărnii din farfurie.
Treptat, furculița a migrat din bucătărie pe masă, iar
folosirea acesteia în timpul mîncatului nu
a fost o chestiune de practică ci una de etică burgheză. Atunci
furculița și-a adoptat adevărata menire de tacîm elegant.
Totuși, a fost nevoie
de încă vreo cinci secole ca lumea sa ajungă să o folosească în mod curent.
Acest proces nu a trecut fără ridiculizări. Pe marginea acestui subiect s-a
expus și Biserica Catolică care s-a revoltat, considerînd o blasfemie să
foloseşti un instrument de metal când Dumnezeu ţi-a oferit propria mână. În
Thailanda, încă mai este considerat scandalos să-ţi duci mîncarea în gură cu
furculiţa, ea fiind folosită doar pentru a-ţi pune mîncare pe lingură.
Pe la jumătatea secolului XVIII, în timp ce englezii și
francezii se adaptau cu noua invenție diabolică, germanii se prindeau de
utilitatea și importanța acestui obiect, dezvoltîndu-l. Astfel, ei au inventat
furculița cu 4 dinți, care a devenit pe parcursul secolului XIX un lucru la fel
de obișnuit precum este astăzi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu