Pantofii de azi și de ieri

Pantofii cu toc sunt considerați unul dintre cele mai alegante accesorii la care poate apela o femeie. Chiar dacă nu de puține ori se plîng de dificultatea de a le purta, femeilor le sclipesc ochii cînd văd o pereche de pantofi în vitrina unui magazin. Tocurile se asociază strict cu femeile, însă istoria ne arată că lucrurile nu au stat tot timpul așa. Asta deoarece primii purtători de pantofi cu toc a fost bărbații.

 Undeva prin secolul IX, războinicii persani au conceput un model de pantof cu toc pentru echitație, în scopul de a împiedica alunecarea piciorului călăreţului în scara de şa. Când soldatul se ridica în picioare pe scară, tocul îl ajuta să își mențină postura astfel încât să poată să tragă cu arcul mai eficient. 

6 secole mai tîrziu, Europa fusese curpinsă de un val de interes privind toate lucrurile de origine persană, așa că pantofii în stil persan au fost adoptați cu mult entuziasm de aristocrația occidentală. Încălțările au devenit un simbol al statutului social. Unul dintre cei mai pasionați colecționari de pantofi a fost regele Louis XIV al Franței. Cu o înălțime de numai 1,60 m, regele și-a ajustat statura cu încă 10 cm cu ajutorul pantofilor cu toc, adesea decorați cu scene din bătălii importante.  Tocul și talpa erau întotdeauna roșii.

Peleș-castelul de poveste al României

Castelul Peleș este unul dintre cele mai importante monumente de cultură și centre muzeografice din România. Aflîndu-mă prin împrejurimimile Sinaiei, nu am putut să nu am în itinerariu și acest obiectiv istoric. Tocmai de aceea, vă invit să facem o călătorie în timp și să descălecăm tocmai în secolul XIX. 

De printre copacii galben-verzui se ivește silueta elegantă a castelului de basm al României,  care pare o bijuterie în sine. Este exact genul de palat pe care și-l închipuie orice copil la auzul unei povești cu regi și regine. Curtea castelului, cu fantana in mijlocul curtii, in cel mai curat stil renascentistne surprinde plăcut. Curtea are un decor vesel, din plante si flori.

Fără griji azi

About happiness

Despre muzică. Bună și nu prea...

Carla's Dreams și Adrian Ursu au scos cîte o piesă. Ambii în aceiași zi, pe 19 octombrie. Acuma, chestia e un pic cam.... nu știu cum să-i zic. Rog din start fanii lui Adrian Ursu să nu se supere tare pe mine , iar dacă se găsesc dintre aceștia și printre prietenii sau cunoscuții mei, să nu o ia în nume de rău. Zic și eu ce am pe suflet, că doar de asta am blog,nu!)) Așa, cu asta ne-am lămurit.
Piesa lui CSD, v-am spus în altă postare ce cred despre ea. Dar o mai pun  o dată, și dacă trebuie, o să o mai pun de cîte ori va fi nevoie. Și ca să nu fie discriminare (totală) vă pun mai jos și piesa lui Adrian Ursu. Acuma hai la ascultat și apoi mai vorbim.

Welcome back, CSD!

Carla's Dreams a revenit! Și cu ce a revenit încă! Maică Sfîntă! Cu o superbăciune de piesă! L-aș pupa acuma dacă l-aș vedea în față, zău!
Și cînd mă gîndesc la cum a început-o EL, și la ce ajuns acuma...! Și nu e neapărat ceva de rău, cu toate că nici primele piese nu au fost rele, din contra, au fost imnurile adolescenței mele (nu e un lucru cu care mă pot mîndri, dar asta e!).
Acuma cîntă de parcă ar fi celmai romantic bărbat din Republica Moldova, și nu  cel care cînta cu vreo cîțiva ani în urmă Dăti.... ))
 Acuma cîntă:
Te rog să nu-mi mai spui că o să pleci spre marea albastră
Și că fereastra ta este mai decît un drum spre cer...
Te rog să nu-mi mai spui că amurit iubirea noastră
Și că de astăzi n-o să te mai simt în picături de ploi!

Da ce să vă mai zic eu cînd puteți să ascultați. Poftim, chiar vă rog! Mie mi-a făcut seara mai frumoasă. Sper că efectul va fi același și la voi!

Sezonul răcelilor declarat deschis

Chiar vorbeam zilele trecute cu o prietenă și îi spuneam că mă mir cum de nu am răcit pînă acum. Ei și cum se întîmplă în cele mai dese cazuri, nu zi hop pîn n-ai sărit.
Voila! am prins o răceală cum nu se putea mai frumoasă. Am 3 zile deja de cînd particip la Concursul Național de Curs Nasul și cred că voi ajunge în finală! Ca să fiu mai explicită, nu pot să vorbesc 30 de secunde la telefon fără ca să îmi suflu nasul de vreo 3 ori. Hai nu vă încrețiți, vă rog, și nu mai fu-fuiți atîta, că și voi știți cum e, sunt sigură. Am încercat 3 spray-uri nazale, și....nimic. Nimic! La naiba!

Sinceritate

Bancul zilei:

Un tip vine la un interviu de angajare.
Angajatorul: Care este cel mai mare defect al dumnevoastră?
Angajatul: Sinceritatea.
Angajatorul: Dar eu nu cred că sinceritatea este un defect...
Angajatul: Mă doare-n cur de ce crezi tu!

Ai noștri!

Oamenii ca el mă fac să fiu mîndră că m-am născut și am crescut anume aici. Oamenii ca el mă fac să iubesc țara asta cu toată ființa mea. Oamenii ca el mă fac să am încă un strop de spreanță că, poate-poate vom ajunge pe o cale dreaptă. Oamenii ca el fac Moldova frumoasă.
Oamenii ca el SUNT MOLDOVA!
Să îl știe toți! El e Andrei Ioniță. Mîndriți-vă cu el! Bravo, Andrei!

Show pentru proști

Nu știu cum voi, dar eu nu mai înțeleg nimic din ce se întîmplă în țara asta. Evenimentele de ieri mi-au tulburat logica și intuiția și tot. Nu mai înțeleg care și cu cine și cine împotriva cui...

Am asistat  la un show de zile mari. Doar că popcornul nu s-a mai dus pe gît. Filat a fost închis pentru luare de mită, și culmea, cel care a dat mită este Shor. Din cîte știu eu, acest gen de infracțiune presupune implicarea a 2 subiecți, ambii avînd același grad de vinovăție. De ce a fost tras la răspundere doar Filat? Pentru că el este jertfa de data aceasta? De ce nu a fost tras la răspundere și Shor? De ce nu a fost întrebat măcar de unde el a luat cei 250 milioane de euro pe care le-a dat mită? Poate că el a furat miliardul. Si în loc să fie arestat, acestuia i s-a dat și o primărie. De ce Usatîi nu a fost tras la răspundere? Și mai ales de ce a fost lăsat să vină înapoi și să se bată cu pumnul în piept, asta după ce a plecat cu coada între vine înainte de alegerile parlamentare?

Dar, înainte de a fi închis, Filat a ținut un discurs. Cel mai bun discurs al său din toată istoria sa de politician. Păcat că aceste declarații vin abia acum, cînd a fost pus la zid. Dacă nu ar fi fost așa,poate că tăcea în continuare. De ce trebuie să ajungem în așa situații ca să arătăm cu degeteul către cei vinoveți?

Un alt lucru amuzant a fost și reacția lui Plahotniuc. Acesta a ieșit din încurcătură cu renumitele sale autosuspendări din funcții. Printr-o postare pe facebook, domnul în cauză anunță că ”avînd în vedere necesitatea ca ancheta în cazul BEM să fie înafara oricăror suspiciuni legate de eventuale  influențe externe instituțiilor de drept, dar avînd în vedere și acuzațiile care i se aduc” se suspendă din funcția de primvicepreședinte al Partidului Democrat din Moldova. De rîsul rîsului. Așa se iese din politică, domnule Plahotniuc? Dacă vreți să ieșiți din politică urmați, vă rog, exemplul lui Filat. Nu fugiți din funcții de fiecare dată cînd vă ia foc paiele de sub fund. Și-apoi, să fie Plahotniuc chiar și pe Jupiter, că tot el va fi cel atotputernic peste Moldova.

Cert e că un singur lucru am înțeles: fiecare are un rol de jucat pe scena politicului moldovenesc.

La Mulți Ani, Chișinău!

Întotdeauna căutăm să găsim și să vedem partea proastă, partea goală a paharului. Și nu zic, asta o fac și eu uneori. Astăzi, vreau să văd doar ce e bun. Doar ce e frumos.
De 2 ani , zilnic,bat aceleași străzi ale Chișinăului. Mersul pe străzile Chișinăului a devenit ceva aproape mașinal, fără să observ frumusețile orașului.
Ne mirăm cînd auzim turiștii ce vizitează capitala noastră că Chișinău este un oraș frumos. Credem că sunt doar politicoși cu noi, cei de aici, și chiar uneori îi credem superficiali. Dar nu e așa. Chișinău este un oraș frumos! Am uitat să mai vedem frumusețea lui de cînd rutina zilnică ne fură toată atenția. Sau de cînd telefoanele noastre de ultimă generație din buzunar bîzîie întruna și ne ademenesc a ne uita în ele, în loc să ne uităm în jur. Și nu e de ajuns doar să te uiți. Trebuie să privești. Să pătrunzi. Să percepi.
Pentru că, pînă la urmă, Chișinăul îl facem noi! Noi îl facem mai urît sau mai frumos. Mai murdar sau mai curat. Mai văzut sau mai ascuns.
La Mulți Ani, Chișinău! Și iartă-ne...

Experiențe

Săptămîna trecută am participat la un training, alături de încă 19 colegi de-ai mei de la facultate. A fost o perioadă deosebită din viața mea,datorită faptului că toată această nebunie pe care o numim noi deprinderea practicilor jurnalistice a avut loc tocmai în Bușteni, dincolo de Prut. Un loc extrem de frumos (lucru despre care, fiți siguri, voi reveni cu detalii și poze superbe).

Teorie mare nu am avut, însă, din practica celor ce ne-au stat în față drept instructori, am învățat cîteva lucruri. Unele mi le atribui, altele nu, și nu neg faptul că poate, cîndva, viața mă va impune să le accept.  

Dintre toate discursurile trainerilor unul a fost mai... pipărat. Marian Petcu, profesor la Facultatea de Jurnalism , Universitatea București, ne-a luat  de umeri, nea ridicat în sus, ne-a zguduit de vreo cîteva ori și ne-a lăsat să ne prăbușim. Unii în genunchi, alții în picioare, iar alții au căzut atît  de puternic încît s-au făcut una cu pămîntul. Discursul său a început, printre altele, cu o adresare bruscă și puțin agresivă: ”Oameni buni, treziți-vă la realitate! Pe ce lume trăiți !?”.  Această reacție a venit ori din