Trecutul Prezent: Jucăria Slinky

Generația anilor 60-90 nu au avut tablete, calculatoare și gadgeturi de ultimă generație. Farmecul copilăriei lor a constat în jucării simple și ingenioase. Una dintre acestea  este Slincky, sau echivalentul său în română –Jucăria primăverii. Ce-i drept, mulți dintre copii o cunosc drept Curcubeul. A fost una dintre cele mai de succes jucării  din toate timpurile recunoscute la nivel internațional. Istoria sa este una cît se poate de banală.

În 1943, inginerul naval  Richard James, făcea cercetări asupra unor dispozitive menite să stabilizeze navele.  A construit un obiect care avea sa devina o jucarie extrem de populară.

Este vorba despre un arc de sîrmă, înfășurat într-un arc spiral. Inginerul James și-a dat seama de potențialul invenției sale după ce, din greșeală, arcul a căzut de pe un raft, și, efectiv, a început să se ”plimbe” pe podea.

Jucaria Slinky clasică a intrat pe piață în anii 1950. Costul acesteia era de 1$.  În primele 90 de minute s-au vîndut peste 400 de jucării, iar de atunci s-au vandut, in intrega lume, mai mult de 300 de milioane de exemplare. Inițial, Slinky era din oțel și de culoare gri. 24 de ani mai tîrziu, jucăria era fabricată din plastic la fel de flexibil, în culorile curcubeului.

Posesorii acestor jucării au început să le folosească mai intelligent, astfel în 2006,pe youtube au apărut cîteva filmulețe în care deținătorii de jucării Slinky  se luptau pentru titlul de cea mai puternică jucărie. Unele ”bătălii” pe banda de alergat sau pe scările rulante durează pînă la 3 minute. Filmulețe au strîns peste  500 000 de vizualizări.

De-a lungul vremii, Slinky a căpătat și alte întrebuințări: soldații americani din Vietnam l-au folosit ca antenă pentru comunicații, iar un compozitor a creat o piesă în care un Slinky e folosit ca instrument muzical.

Cine are acum o astfel de jucărie în casă, se poate considera un om fericit, pentru că dezvoltarea tehnologiilor a făcut ca părinții și copii să uite de adevăratele plăceri ale copilăriei. 

Trecutul Prezent: Istoria ochelarilor

Ochelarii nu sunt o invenție la fel de populară ca internetul sau automobilul, însă au schimbat cu siguranță modul în care este privită lumea. În țările dezvoltate peste 50% din locuitori citesc ziarul cu ochelarii pe nas. Să dăm timpul înapoi și să aflăm cum a reușit omenirea să-i aducă în fața ochilor a peste 77 milioane de oameni. 

Istoria începe în sec I, cînd filosoful Seneca ar fi citit toate cărțile din Roma folosind un bol plin cu apă. În aceeași perioadă, discipolul său , îmăratul Nero, privea luptele cu gladiatori printr-un smarald, o piatră prețioasă foarte transparentă.

Inventia primilor ochelari ii este atribuita italianului Salvino D’Armate, in jurul anului 1284. .Aceștia reprezentau două lentile unite prin intermediul unei bucăți de metal. Deși revoluționară, invenția era greu de purtat deoarece cădeau de pe nas. Brațele laterale prin care ochelarii se fixează de urechi sunt inventate mult mai tîrziu.

Istoria ochelarilor nu putea fi completa fara inventia lui Benjamin Franklin. Deranjat de faptul ca trebuia sa schimbe ochelarii cand citea si cand privea la distanta, Franklin a creat în anul 1780 ochelarii bifocali.

La fel ca orice alt accesoriu, ochelarii au trecut și ”testul” modei. De o mare popularitate s-a bucurat monoclul, care a devenit în 1880 un simbol al statutului social. Mai tîrziu, sunt în vogă ochelarii Lorgnette, specifici pentru doamne, și ochelarii Pince-nez, un alt model care stau pe nas. Acestia au fost purtați de fostul președinte al SUA Theodore Roosvelt, dar și pentru Morpheus din trilogia Matrix, acești ochelari erau un accesoriu definitoriu.

Odată cu tehnologia, ochelarii ne permit nu doar să vedem mai bine realitatea. În noul mileniu avem ochelari 3D, ochelari MP3 cu căști incorporate, și mai nou, Google a lansat în 2014 prima pereche de ochelari virtuali, care, efectiv ne teleportează în lumi fantastice. 

Trecutul Prezent: Istoria furculiței

Furculița este un tacîm care nu poate lipsi de pe nici o masă.  Un lucru atît de mărunt, dar care oferă o comoditate extraordinară. Astăzi, în funcție de meniu, un set standard de tacîmuri poate conține cinci furculițe: furculița pentru carne, pentru pește, pentru salată, furculița pentru desert și cea pentru fructe de mare.

 Problema cu care se confruntă oamenii secolului XXI este să folosească furculița corectă pentru un anume fel de mîncare, și pe ce parte a farfuriei trebuie să o țină. (pe ce loc trebuie să stea) Însă nu pentru asta au fost ele inventate, ci pentru a ușura și de a da un plus de eleganță mîncatului.

Paradoxal sau nu, furculița a fost inventată de chinezi acum 6000 de ani, cei care au și abandonat-o ulterior în favoarea bețișoarelor. Inițial, furculița avea două despărțituri. Aceasta ajuta la prepararea mîncării și la tăierea cărnii din farfurie.

Treptat, furculița a migrat din bucătărie pe masă, iar folosirea acesteia în timpul mîncatului nu  a fost o chestiune de practică ci una de etică burgheză. Atunci furculița și-a adoptat adevărata menire de tacîm elegant.

 Totuși, a fost nevoie de încă vreo cinci secole ca lumea sa ajungă să o folosească în mod curent. Acest proces nu a trecut fără ridiculizări. Pe marginea acestui subiect s-a expus și Biserica Catolică care s-a revoltat, considerînd o blasfemie să foloseşti un instrument de metal când Dumnezeu ţi-a oferit propria mână. În Thailanda, încă mai este considerat scandalos să-ţi duci mîncarea în gură cu furculiţa, ea fiind folosită doar pentru a-ţi pune mîncare pe lingură.

Pe la jumătatea secolului XVIII, în timp ce englezii și francezii se adaptau cu noua invenție diabolică, germanii se prindeau de utilitatea și importanța acestui obiect, dezvoltîndu-l. Astfel, ei au inventat furculița cu 4 dinți, care a devenit pe parcursul secolului XIX un lucru la fel de obișnuit precum este astăzi. 

Recenzie de carte: ”Viața pe un peron”, Octavian Paler

Ideile din cartea ”Viața pe un peron” sunt ideile nu a unui ”om de geniu” ci ale unui om simplu. Un om care încă din liceu s-a făcut remarcat, mai ales la obiectele filozofie , latină , elină, fiind declarat ”Promovat cu laudă”. Activitățile sale de pînă la 1985 erau în cadrul statului comunist puternic politizate , fiind ulterior persecutat de Securitate datorită viziunilor sale pro-occidentale și de critica la adresa Partidului Comunist și a lui Nicolae Ceaușescu. Până la un punct, viaţa sa nu diferă de viaţa celor din generaţia căreia îi aparţine. În 2005 a primit Premiul Opera Omnia al Uniunii Scriitorilor. Este vorba despre Octavian Paler Ar fi avut acum 89 de ani, dacă nu s-ar fi stins din viață la vîrsta de 80 de ani. Acolo e o viață pe un (alt) peron.
Jurnalistul român Șerban Cionof a precizat în unula din anchetele sale jurnalistice: ” Când rostim numele lui Paler, gândul se duce la domnul acela de o rară distincţie, pe al cărui chip se citea o adâncă tristeţe..... Mai târziu, am înţeles pricina tristeţii şi sensul vorbelor sale: "Ceilalţi lupi m-ar sfâşia dacă ar şti că urletul meu e în realitate un plâns." ”.

Moldova și investitorii străini

Bună întrebare.... te pune pe gînduri....

Deșeurile solide vor fi colectate separat în Ialoveni

Pentru a avea un oraș mai curat, locuitorii orașului Ialoveni vor recicla deșeurile. Asta după ce Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională a donat orașului Ialoveni 100 de containere pentru colectarea selectivă a deșeurilor solide.

 Sursa foto: facebook.com

Cînd viața bate filmul

Mesajul unuia dintre cei pe care moartea l-a ocolit pe 30octombrie:

”Tina a murit aseară, în incendiul din clubul ăla nenorocit. Prietenul ei, cu care a fost la concert, n-a pățit nimic. Deși nu o mai văzusem de mai bine de 7 ani, am luat întâmplarea foarte personal, pentru că am fost îndrăgostit de Tina. E drept că nu pentru mult timp, dar, odată ce-ai iubit pe cineva fie și un pic, o faci pentru toată viața. Așa că atunci când am aflat, acum câteva ore, am înjurat printre dinți providența, după care m-am îmbătat și am plâns, de tristețe și parcă chiar mai mult de neputință.

Zile de doliu

M-am abținut cu greu să comentez evenimentul tragic de ieri, cu toate că facebook-ul era plin de comentarii și știri, iar pauzele de publicitate de la tv erau invadate de informații de ultimă oră despre incendiul din clubul Colectiv din București. Fără îndoială este un moment cumplit din istoria Bucureștiului. Și nu poate să te lase indiferent. 28 de morți și peste 180 de răniți. Catastrofal. Nu știu cine e de vină, și nici nu vreau să judec pe nimeni. Dumnezeu să judece.

 Mă gîndeam la părinții ai căror copii ai mers să asculte niște muzică într-un club și nu s-au mai întors.

Mă gîndeam la prietenii victimelor care după minute în șir în care sunau și nu le răspundea nimeni, sperau din răsputeri să vadă ”seen” la mesajul trimis pe facebook.

 Mă gîndeam la cei care au scăpat nevătămați din acel incendiu cum se uită la prietenii lor cum sunt băgați în pungi de plastic de către cei cu veste fosforescente.