Zile de doliu

M-am abținut cu greu să comentez evenimentul tragic de ieri, cu toate că facebook-ul era plin de comentarii și știri, iar pauzele de publicitate de la tv erau invadate de informații de ultimă oră despre incendiul din clubul Colectiv din București. Fără îndoială este un moment cumplit din istoria Bucureștiului. Și nu poate să te lase indiferent. 28 de morți și peste 180 de răniți. Catastrofal. Nu știu cine e de vină, și nici nu vreau să judec pe nimeni. Dumnezeu să judece.

 Mă gîndeam la părinții ai căror copii ai mers să asculte niște muzică într-un club și nu s-au mai întors.

Mă gîndeam la prietenii victimelor care după minute în șir în care sunau și nu le răspundea nimeni, sperau din răsputeri să vadă ”seen” la mesajul trimis pe facebook.

 Mă gîndeam la cei care au scăpat nevătămați din acel incendiu cum se uită la prietenii lor cum sunt băgați în pungi de plastic de către cei cu veste fosforescente.


Mă gîndeam la oamenii care s-au trezit cu noaptea în cap sau care poate nu au dormit de loc pentru a merge în spitale să doneze sînge.

Mă gîndeam la numărul de spitale în care au fost duși cei peste 180 de victime cu arsuri pe tot corpul și la medicii care au fost chemați de acasă să salveze vieți.

Mă gîndeam la jandarmerie, polițiști și pompieri a căror singură grijă era presa prezentă la fața locului. 

Prin gînd mi-au trecut fel de fel....

Mi-a trecut și gîndul la cum ar fi, Doamne ferește, dacă această tragedie s-ar fi întmplat în Chișinău.
Cîți dintre medici s-ar fi sculat din patul lor moale și cald ca să vină să salveze la miez de noapte niște tineri iubitori de rock, și asta fără a cere remunerare materială, în condițiile în care puțini sînt dintre acei care vor să te ajute din simpla responsabilitate morală de medic?

Cîte spitale din Chișinău ar putea face față unui număr atît de mare de victime în același timp? 
Cîte ambulanțe s-ar fi grăbit să ajungă la locul incendiului într-un timp util, în condițiile în care, în Chișinău și pizza vine mai repede decît o ambulanță?

Cîți dintre oameni ar sta ore în șir în rînd pentru a da sînge pentru niște necunoscuți în loc să doarmă liniștiți?

Președintele Nicolae Timofti ar merge în toate spitalele pentru a face vizite victimelor, așa cum face Klaus Iohannes?

Nu vreau să aflu răspunsurile. Și să dea Domnul să nu le aflu niciodată.
Dumnezeu ne-a părăsit noaptea trecută. Poate că a fost un semn. Sau poate că nu.
Concluzia este una singură: viața nu costă nimic. Acum ești, iar în minutul următor....nu se știe.

Putere celor care se află pe paturi de spitale. Putere celor care și-au pierdut copii, frații surorile,prietenii. Dumnezeu să îi ierte.