Experiențe

Săptămîna trecută am participat la un training, alături de încă 19 colegi de-ai mei de la facultate. A fost o perioadă deosebită din viața mea,datorită faptului că toată această nebunie pe care o numim noi deprinderea practicilor jurnalistice a avut loc tocmai în Bușteni, dincolo de Prut. Un loc extrem de frumos (lucru despre care, fiți siguri, voi reveni cu detalii și poze superbe).

Teorie mare nu am avut, însă, din practica celor ce ne-au stat în față drept instructori, am învățat cîteva lucruri. Unele mi le atribui, altele nu, și nu neg faptul că poate, cîndva, viața mă va impune să le accept.  

Dintre toate discursurile trainerilor unul a fost mai... pipărat. Marian Petcu, profesor la Facultatea de Jurnalism , Universitatea București, ne-a luat  de umeri, nea ridicat în sus, ne-a zguduit de vreo cîteva ori și ne-a lăsat să ne prăbușim. Unii în genunchi, alții în picioare, iar alții au căzut atît  de puternic încît s-au făcut una cu pămîntul. Discursul său a început, printre altele, cu o adresare bruscă și puțin agresivă: ”Oameni buni, treziți-vă la realitate! Pe ce lume trăiți !?”.  Această reacție a venit ori din

cauza răspunsurilor sau intervențiilor noastre naive și nevinovate, sau din cauza practicii și a experienței sale bogate de jurnalist.

Ei bine, după o astfel de ”introducere” în acest trainig, în mintea mea au rămas următoarele idei:

1.       Obiectivitate absolută nu există. Obiectivitatea este subiectivitate minimă sau subiectivitate onestă. 
2.       Jurnalismul este o afacere. Dacă nu produci, dacă nu aduci venit, ești zero. ZERO, frate, ZE-RO! 
3.    Dacă nu ai înțeles pînă acum că jurnalismul este o afacere, nu ai înțeles prea multe. 
4.     De aici rezultă că ”treaba noastră este să facem bani. MULȚI BANI!”. 
5.    ”Despărțiți-vă de formula asta cu educația. Funcția educativă a mass-media este o poveste.” (De ce, nu prea înțeleg, dar fie...) 
6.     Dacă dai informației valoare de întrebuințare e ok, altfel, nu. Altfel ești praf.

Ar mai fi, dar mă opresc aici. Aș putea și ați putea spune că

nu e nimic nou. Dar acest om a vorbit cu o seriozitate și cu o sinceritate crudă. Cît de adevărat e, vom afla, că , pînă la urmă, nebănuite sunt căile Domnului. Cine știe unde ne va duce viața. Dar cu siguranță acest domn îmi va rămîne în memorie.

P.S. Încă o frază ruptă din context, dar care mi-a rămas în memorie și care lasă loc pentru gîndire: De modestia deștepților profită cei proști!